Fanii emisiunii Mireasa au primit vești proaste, la care chiar nu se așteptau. La doar o lună după ce s-au căsătorit și au fost câștigătorii marelui premiu, Miruna și Cosmin și-au spus adio. Se pare că relația celor doi nu a putut funcționa în afara show-ului, iar cei doi au preferat să nu se mai încurce unul pe altul. Celor doi concurenți nu le-a păsat nici de premiu și au anunțat separarea.
Miruna și Cosmin păreau că și-au rezolvat problemele și că sunt gata pentru o viață în doi. Aceștia au ales să se căsătorească în cadrul emisiunii și chiar au câștigat premiul. Însă, la doar o lună după marele eveniment, au decis să își spună adio. Miruna a fost cea care a făcut anunțul și a explicat motivele ce au dus la separare.
Miruna a spus că realitatea i-a lovit dur, iar relația pe care au avut-o în casa Mireasa nu s-a păstrat și atunci când au ajuns în lumea reală. Tânăra a subliniat că partenerul ei a rămas același bărbat minunat pe care l-a cunoscut în emisiune, însă sentimentele ei nu mai sunt atât de puternice. Așa că a preferat să pună punct relației.
„Știu că am fost cam absenți din online, eu și Cosmin, însă acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că, din păcate, am ales să mergem pe drumuri separate. Este extrem de greu să îmi găsesc cuvintele pentru acest anunț, știu că există foarte mulți oameni care ne iubesc și au crezut în relația noastră, îmi pare nespus de rău să vă anunț tristul adevăr. Nu mă interesează de restul care se vor bucura sau cât de mult și rău se va discuta pe acest subiect, vreau doar să înțelegeți că nu doresc să dezbat subiectul, nu voi răspunde la mesaje sau comentarii, va urma o perioadă dificilă pentru amândoi.
De asemenea, vreau să fie clar un singur lucru pentru toată lumea: Cosmin este un om minunat, cum greu găsești în zilele noastre, nu mi-a greșit cu absolut nimic, însă din păcate cât am trăit izolați în emisiune am fost ca într-o bulă, iar când bula s-a spart, la scurt am realizat că nu e suficientă doar iubirea lor intensă, ci că e nevoie să iubesc și eu la fel de mult ca să putem funcționa și ca el să fie fericit alături de mine.”, a scris Miruna în mediul online.
(CITEȘTE ȘI: MOMENT DUREROS PENTRU PETRICĂ ȘI ELA, CÂȘTIGĂTORII EMISIUNII ,,MIREASA”. TÂNĂRA A PIERDUT SARCINA)
Se pare că Miruna este cea care a decis să pună punct relației și asta pentru că și-a dat seama că sentimentele sale nu sunt destul de puternice. Chiar dacă bărbatul de lângă ea își dorea relația, Miruna a ales să nu se mintă și să recunoască faptul că ea nu simte la fel. Nici gândul la marele premiu nu a fost suficient să o țină în relație.
„Nu mă simt capabilă să continui, nu dorim să tragem de o căsnicie de dragul acestui premiu, banii sunt un blestem atunci când nu vin pe merit sau prin muncă, de aceea nu jucăm un rol doar pentru a intra în posesia banilor câștigați din emisiune, nu dorim să ne mințim pe noi, sufletele noastre și nici pe voi cei care ne-ați privit, susținut, iubit…
E un moment greu pentru toată lumea și sperăm să fim înțeleși că nu suntem în stare să discutăm pe acest subiect. Mie una îmi pare extrem de rău, dar nu pot continua o căsnicie în care nu sunt capabilă să ofer iubirea enormă pe care o primesc… Cosmin este și va rămâne omul meu bun…”, a mai spus Miruna.